ROȘIA. FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ - EDIȚIA A XIV-A (II)

 Înaintea debutului Festivalului de pricesne „Cântați Domnului cântare nouă” ediția a XIV-a, reputatul preot Marius Ciprian Pop și fiica sa, Antonia Pop, au susținut un microrecital:  

ROȘIA. FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ - EDIȚIA A XIV-A

 Duminică, 21 aprilie , program cu ora 12.00, la Biserica Ortodoxă din localitatea Roșia, județul Bihor, a avut loc a XI-a ediție a Festivalului de prețuri „Cântați Domnului cântare nouă”. Biserica a fost arhiplină, localnici și credincioși din alte localități, iar la festival au participat școlari și preșcolari din Țara Beiușului, dar și din alte localități: Oradea, Cheresig, Vadu-Crișului și Bulz,  precum și interpreți de folclor. Finalul a aparținutului Corului Asociației Avram Iancu din Beiuș.

Înainte de începerea festivalului, preotul Ciprian Pop și fiica sa, Antonia Pop au susținut un microrecital, cântând împreună cu sala. Deschiderea festivalului a fost marcată prin cuvinte, scurte și pline de conținut, ale preotului paroh Dorel Haidu, prof.Valentina Silaghi, directorul Școlii Gimnaziale din Roșia și primarului comunei Roșia, Florin-Remus Moțiu. Prezentarea festivalului a fost realizată de prof. Gheorghe M. David, la ideea mea, acum 16 ani (2008), a avut loc prima ediție. De reținut că, în cei doi ani de pandemie, festivalul nu a avut loc, de aceea, în acest an are loc ediția a XIV-a și nu ediția a XVI-a, cum ar indica trecerea anilor (2008 - 2024). 

Primii artiști au fost școlarii de la Școala gimnazială Roșia apoi festivalul s-a desfășurat conform ordinii stabilite anterior. De remarcat că la punctul 3 din program, prof. Gheorghe M. David a interpretat priceasna „Isuse-al meu”, rugțndu-l pe părintele Ciprian Pop să cânte împreună, ceea ce s-a și întâmplat, spre satisfacția credincioșilor.

Participanții au primit diplome, iar după evoluția din concurs au fost invitați la masă.

GALERIE FOTO

 

LA MULȚI ANI, GHEORGHE M. DAVID!

 Gheorghe Marinel David, un nume cunoscut în Țara Beiușului, educator, rapsod popular și patriot. Azi, când mai adaugă un an, îi doresc multă sănătate, bucurii și împliniri!

Să trăiești întru mulți ani, Ghiță! Să trăiești că ne trebuiești!

DAVID, Gheorghe Marinel . Profesor. Rapsod popular. Animator cultural. Între 2004-2008 a participat în cadrul Fanfarei Cercului Militar Beiuş ca saxofonist.

Sa născut în 20 aprilie 1969 la Beiuș, fiul lui Teodor și Marioara, domiciliați în satul Gurbești, comuna Căbești, județul Bihor.

A absolvit clasele primare la Şcoala Primară Gurbești, iar clasele gimnaziale la Școala cu clasele I-VIII Căbești. Începe clasele liceale la Căbești (prima treaptă de liceu), după care se transferă la Liceul Industrial Beiuș (azi Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”).

După absolvirea liceului se angajează la FMG Beiuș, cu întrerupere, perioadă când a efectuat stagiul militar. Ulterior funcționează ca învățător suplinitor la școlile din Goila (Comuna Căbești), Sohodol (Comuna Căbesti) și Meziad (Comuna Remetea). În același timp este și student al Colegiului Universitar Pedagogic „Vasile Goldiș” Arad, cu examenul de diplomă susținută în sesiunea iunie 1999 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu specialitatea „Institutor-desen”. În anul 2011 și-a echivalat studiile de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență, specialitatea „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”. Activitatea ca titular în învățământ și-o desfășoară la Școala Primară Telechiu (Comuna Țețchea-Bihor), Școala Primară Lazuri de Roșia (Comuna Roșia), Școala Gimnazială nr.1 Căbești (Comuna Căbești).

Învățător patriot, iubitor și păstrător al tradițiilor zonei, în unități de învățământ în care a activat a înființat și coordonat grupuri vocale (Țețchea, Meziad, Roșia, Căbești), grupuri instrumentale (Roșia, Căbești), formație de teatru (Roșia), ansambluri folclorice de cântece și dansuri (Roșia, Căbești). A fost membru al formației de dansuri populare de la Liceul Industrial Beiuș sub coordonarea prof. Emil Apostol dar și solist instrumentist al Tarafului „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș, dirijat de plutonierul adjutant șef (r) Panfil Buran și coordonat de lt.col. (r) Simion Suciu. Participarea la acest taraf sa finalizat cu un cd-document de vechi melodii populare interpretate la fluier intitulat, sugestiv, De pe Valea Roșiei , lansată la Radio Timișoara în anul 2003. Coordonează Grupul vocal bărbătesc „Permanențe” din Roșia - Lazuri de Roșia, în repertoriu colinde, pricene, cântece patriotice, cântece folclorice. Face parte din Taraful „Dor bihorean” al Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, condus de prof. Remus Decebal Lazea, ca instrumentist (fluier, taragot, saxofon) și consultant artistic. A fost, alături de pr. Emil Bota, inițiatorul festivalului de interpretare a prețurilor „Cântați Domnului, cântare nouă!” de la Roșia. Este membru fondator al cenaclului literar „Permanențe” Roșia și redactor la revista Cadențe . Este redactor-șef al revistei ” Primii pași ” și membru în colegiul de redacție al Jurnalului satului Căbești . Este membru al Coralei ”Beisensis” din Beiuș. A publicat în revistele Țara Beiușului , Cadențe și în săptămânalul Crișana plus . Începând cu anul 2000 a fost o prezență artistică permanentă în peisajul cultural al municipiului Beiuș, alături de fiul său, prof. Vlad David, interpret de folclor și dirijor, absolvent al Facultății de Muzică din Oradea, secția Canto. Este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Avram Iancu Beiuș din 5 februarie 2005.  Actualmente face parte din Cvartetul Tradițional „Șura Ușorilor”, ca interpret la fluier și caval.

Este căsătorit cu Mirela David, profesor la Școala Gimnazială nr. 1 Căbești și au doi copii: Vlad, interpret de folclor și dirijor și Daliana, studentă.

Scrieri : - Hoi, scoală-te, hoi om bun! culegere de colinzi din Țara Beiușului, Cercul Militar Beiuș, 2004; - Gurbești-vatră de istorie , 2010; - Păstrătorii tradiției, 2013; 2018; - Comuna Căbești. File de monografie , 2017.

PREOT PROTOPOP TEODOR CIOS (1935-2016)

 

 

CIOS, Teodor***. Preot, scriitor, om de cultură. S-a născut la 17 aprilie 1935, în Olcea, județul Bihor. A încetat din viață la 3 aprilie 2016.

Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, studiile gimnaziale la Tinca, cele secundare la Seminarul teologic din Cluj, iar studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Sibiu fiind licenţiat în teologie. Şi-a început  cariera pastorală ca preot paroh în parohia ortodoxă română din Ianoșda – Bihor (1962–1969), de unde a fost transferat contabil la Protopopiatul ortodox român Bihor III Tinca (1968). Din 1969 a devenit preot paroh în parohia ortodoxă română Beiuş. În perioada 1985–1991 a fost protopop de Beiuş. Din anul 1993 până în anul 2000 a fost profesor de religie la Liceul pedagogic “Nicolae Bolcaş”,  în acelaşi timp predând Vechiul şi Noul Testament la Seminarul teologic din cadrul aceluiaşi liceu din Beiuş. Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, părintele Teodor Cios s-a pensionat, iar biserica, pe care cu atâta devotament şi dăruire de sine a slujit-o, prin mâna P S dr Petroniu Sălăjanul i-a acordat înalta distincţie "Crucea Patriarhală. 

Aşa cum a folosit cuvântul, părintele Teodor Cios a mânuit, cu multă pricepere şi aleasă cultură şi condeiul, la fel a participat la viaţa culturală a oraşului, fiind de foarte multe ori alături sau împreună cu organizatorii acesteia. A fost un bun publicist, fapt  reieşit din colaborările la periodicele Mitropolia Ardealului, Telegraful Român, Îndrumător bisericesc, Buna Vestire, Iisus Biruitorul, Crişana, Legea Românească etc.  

Scrieri:- Biblia şi vocaţia umană oglindite în Sfânta Liturghie.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 1998;  - Sărbătorile Domnului. Beiuş, Editura Buna Vestire, 1999;  - Adevărul evangheliei.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 2000;  - Biblia în contextul vieţii. Lexicon şi concordanţă biblică.  Deva, Editura Emia, 2001; - Cartea neamului – Oameni, locuri şi istorie din comuna Olcea.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 2002;  - Viaţa umană în spaţiu şi dincolo de el. Predici şi iertăciuni la înmormântări.  Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2002; - Trei trepte către cer. Beiuş, Editura Buna Vestire, 2004. - Eseuri teologice, istorice şi culturale. 2004.

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 144; - Ispas, Dan, Recunoştinţă arhierească la Beiuş. "Crucea Patriarhală" acordată părintelui Teodor Cios, în: ”Crișana”, Oradea, 3 noiembrie 2005.  (I. I.   S. S.)

GEORGE MARCHIȘ (MARCHIȘIU) 1836 - 1884

MARCHIȘ, (MARCHIȘIU), George***  Arhidiacon. Profesor. Publicist. S-a născut la Tămaia în 16 aprilie 1836. A încetat din viață în 28 aprilie 1884 la Carei. A trecut la cele veşnice ca arhidiacon al părţilor sătmărene. La moartea sa, revista „Familia” îl elogia ca pe „unul dintre cei mai inteligenți preoţi ai diecezei orădene”.

Urmează şcoala primară la Baia Mare, studiile liceale şi le finalizează la Oradea, apoi va studia teologia la Institutul „Sfânta Barbara” din Viena, unde, student fiind încă, împreună cu câţiva colegi redactează revista manuscrisă „Armonia”. După absolvirea studiilor, în perioada 1859-1861 funcţionează profesor la liceul din Beiuş. A fost  membru al "Societăţii de leptură" din Oradea. Colaborează cu scrieri modeste din punct de vedere artistic la Aurora română, Familia, Foaie pentru minte inimă şi literatură, şi Muza română. După cum se știe, Unirea Principatelor Române din 1859  a avut un puternic ecou în Bihor, în sufletul  bihorenilor. George Marchiş profesor la Gimnaziul superior "Samuil Vulcan" din Beiuş, a trimis redacţiei ziarului Naţionalul (din Bucureşti), la 30 ianuarie - deci numai peste câteva zile de la actul istoric al Unirii Munteniei cu Moldova, o scrisoare în care a descris situaţia represivă a românilor și poezia semnificativ intitulată Un glas de peste Carpaţi pe care autorul îl îndrepta "cătră fraţii din Principate după alegerea aceluiaşi domn în ambele ţări”. Pătrunsă de un autentic sentiment patriotic, poezia conţine versuri ce atestă o entuziastă stare de spirit: "...Aşa inima-mi saltă de-o dulce bucurie / Şi frageda mea liră răsună-n vesel cânt / La a voastră fericire, ce astăzi vi se  îmbie / La mândra primăvară pe-al vostru scump pământ / Şi cum să nu mă bucur şi eu şi-orice român, / O, fraţi de-acelaşi sânge, ai Romei strănepoți / Şi cum să nu sălteze a mea inimă-n sân / Şi cum să nu esalte voioşi românii toţi: / Când orizontul vostru de nori acoperit / De-odată înseninează şi-n loc de nori apare / Pe el, cu voioșie, un soare strălucit, / De-a cărui raze calde fuge - orice supărare..." (Călușer, Iudita, în „Crisia” 1981).

Trimiterea la București a poeziei Un glas de peste Carpaţi, scrisă în 30 ianuarie 1859, a dus la încetarea activității ca profesor la Beiuș și trece în serviciul bisericesc. S-a căsătorit cu Iulia Vulturu, fiica parohului Daniel Vultur din Bârsău de Sus, şi a fost hirotonit preot, în  20 septembrie 1859. Până în 1861 va fi profesor la liceul din Beiuş. A susținut examenul prosinodal, reuşit în 1863.

În august 1861, Consiliul Locotenential cerea direcțiunii gimnaziului beiuşan ca profesorii (George Marchiş, Ioan Sălăjan, Paul Vela…) să nu se mai implice în politică. George Marchiş va fi transferat în parohia Chioag din protopopiatul Popești. Va mai păstori parohiile din Resighea şi Homorodu de Mijloc, apoi, în mai 1881, ajunge paroh şi protopop greco-catolic de Carei. A fost în cercul de colaboratori ai Aurorei Române, între anii 1863-1865, mai târziu aceştia trecând în redacția „Familia”:  Iulian Grozescu, A. Densuşianu, V. Bumbescu, V. Rusu, Zaharia Boiu, Ioan Papiu, At. M. Marinescu, J. Bădescu, Paul Draga. Va mai colabora şi cu revistele: Gazeta Transilvaniei, Muza Română, Amicul şcoalei, Amvonul, Sionul Românesc. În paginile revistei Familia publică nuvela istorică Orfanii şi Prețul de capitulare (1866). A fost membru al Oficiului Exactoral (financiar) diecezan, asesor consistorial, inspector şcolar local, iar 1881  era protopop de Codru.

A avut doi copii: Romul George Marchiş, demn urmaş pe tărâmurile spirituale şi ale luptei naţionale şi Otilia Marchiş-Bölöni[1], prin care talentul literar al tatălui se desăvârșește.

Scrieri:  - Amicului C. Gr[ama] [versuri].    În:  ”Foaie pentru minte inimă şi literatură” (Braşov).  An. 22,  nr. 1, 1859, p. 17,  - Fantasia [versuri],  în: ”Muza română” (Pesta), 1865, p. 89-90;  - Juneţa,   în:  ”Aurora română” (Pesta), An. 3, nr. 1, 1865, p. 9;  - Orfanii,  în:  ”Familia” (Pesta), An 2, nr. 1, 1866, p. 11-17;  - Petofi, Omul,  în:  ”Aurora română” (Pesta), An 3, nr. 1, 1865, p. 5;  - Preţul de capitulare,    în:  ”Muza română” ( Pesta), 1865, p. 119-142.

Referiri: : - Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900… p. 36, 552; - Faur, Viorel,  Societatea de lectură din Oradea 1852-1875 (studiu monografic), Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1978, p. 79, 99, 163,  - Călușer Iudita, Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859, În: ”Crisia”, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1981, p. 241-248; - Câmpean, Viorel, Oameni și locuri din Sătmar, Editura Citadela, Satu Mare, 2010, p. 94-97,  -Nechita, Vasile. - Preotul-profesor George Marchiş, comemorat la sediul Bibliotecii Municipale Carei. În: „Informația zilei”, Satu Mare, 30 aprilie 2014 (http://www.informatia-zilei.ro/sm/preotul-profesor-george-marchis-comemorat-la-sediul-bibliotecii-municipale-carei/); - Sana, Silviu. Eparhia Greco-Catolică de Oradea-Mare (1850-1900). Editura Universității din Oradea. 2011. Pag. 35. (S.S.)

 

---

[1] Marchiș-Boloni, Otilia. S-a născut în 8 octombrie 1873 în Homorodu de Mijloc.  A încetat din viață în 26 august 1951 la Budapesta. A fost o jurnalistă română și prima româncă care a efectuat o călătorie de mare amploare în afara țării la sfârșitul secolului al XIX-lea. La 16 ani se căsătorește cu Cornel Cosmuța, fiul unor prieteni de familie, alături de care călătorește la Budapesta și apoi la Sarajevo, unde soțul este numit președinte al poștei din Bosnia. În 1892 se naște fiul lor, Cornel, care avea să ajungă un reputat medic. Dorința sa de independență o face să plece la Viena, unde se angajează ca muncitoare într-o curățătorie. După revenirea acasă se înțelege cu soacra sa și având de această dată o mică moștenire se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase din München, unde va studia alături de Franz von Lenbach și Simon Hollósy. Dându-și seama că pictura nu este pentru ea, alege condeiul. Astfel, propune Ministerelor Cultelor și Învățământului în schimbul sprijinului material, colecționarea unor obiecte pentru muzeele din Budapesta. Ziarelor din Satu Mare și Budapesta le promite reportaje din viitoarele sale călătorii. Pornește la drum pe 7 martie 1901 la Trieste, în nord-estul Italiei. Face opriri de lungă durată la Port-Said (Egipt), Bombai (India), Colombo (Sri Lanka), Calcutta (India), Singapore, Hong Kong, Shanghai (China) și Yokohama (Japonia).

Revine în Sarajevo pentru o scurtă perioadă de timp. Aici începe să picteze după tehnica japoneză iar impresiile sale de călătorie apar, din 1903, în revista „Új Idők” (Timpuri Noi).

Se desparte de soț și pleacă spre vest, mai întâi la Viena apoi la München, și se se stabilește, mai apoi, la Paris. Își lărgește cercul de prieteni datorită rolului de reporter. Astfel devine bună prietenă cu familia Rodin, pictorul Claude Monet, sculptorii Maillol și Bourdelle, soția lui Gaugin și Constantin Brâncuși.

În 1909 îl cunoaște pe scriitorul Anatole France cu prilejul unui interviu. Ulterior, lucrează pentru un număr de ani ca secretară a acestuia. Cei doi se îndrăgostesc. Despre călătoria lor în Italia și despre opera lui France, a scris, după ce acesta a primit premiul Nobel (1921), Promenades d’Anatole France și mai apoi, întâi în maghiară și apoi în română, Anatole France barangolásai („Pribegiile lui Anatole France”), în 1925; Anatole France sétái („Plimbările lui Anatole France”) în 1928. Datorită acestor cărți scriitorul francez a început să pătrundă în lecturile intelectualilor români ai vremii.

Continuă să scrie la Paris pentru publicații ungurești și franceze. Îl cunoaște pe criticul literar Bölöni György, cu care avea să se căsătorească în 1912. După Primul Război Mondial a revenit la Budapesta, iar în 1918 se pregătește să plece în Olanda alături de Bölöni care obținuse funcția de ambasador. Acesta din urmă intră în conflict cu puterea de la Budapesta și este arestat. Soții Bölöni ajung în sfârșit la Haga în 1948 unde vor rămâne până în anul 1950. Revine alături de soț în Budapesta, unde sunt primiți în rândul micii burghezii - Wikipedia.